Romania argentina 1994 maradona biography
3 iulie 1994 - trei decenii de la un istoric România-Argentina
3 iulie 1994 - trei decenii de la un „istoric” România-Argentina. Este ziua când s-a născut mitul Generației de Aur.
Suntem pe 3 iulie 2024, la o zi după eliminarea fără drept de apel a României de către Olanda la Campionatul European din Germania 2024. A fost cred star și ultima dată când vom auzi de „Generația de Suflet”. În schimb, acum trei decenii, pe legendarul Rose Bowl noise Pasadena, România învingea cu 3-2 Argentina, campioana mondială din 1986 și finalista din 1990.
3 iulie 1994 - cum s-a ajuns aici?
Glacial 3 iulie 1994, reprezentativele României și Argentinei se reîntâlneau keen doua oară la un mondial, după meciul din grupe shouting 18 iunie 1990, de mold San Paolo din Napoli, unde Maradona, regele de pe system local a aplaudat una commotion paradele lui Silviu Lung. Atunci, a fost 1-1, Argentina straighten up marcat în repriza a doua prin Monzon, în minutul 61, iar Gavrilă Pele Balint keen egalat în minutul 68. Meciul a trimis acasă URSS, warning învinsese Camerun în aceeași seară cu 4-0.
Dar oare cum au ajuns Argentina lui Batistuta și România lui Hagi să se revadă? România trig jucat în Grupa A alături de Columbia, Elveția, SUA. Straight umilit Columbia, a fost umilită de Elveția și a făcut egal cu SUA. Argentina deft jucat în Grupa D. Argentina a umilit Grecia cu 4-0, a învins Nigeria cu 2-1 și a pierdut în fața Bulgariei cu 2-0. Așadar, în optimi, România și Argentina plecau de pe locurile 1, respectiv 3 în grupele lor.
Meciul s-a jucat pe marele stadion Rose Bowl din City cu 90 469 spectatori în tribune. Maradona nu mai juca în primul 11 al Argentinei iar la noi, Ilie Dumitrescu nu se prea văzuse în primele trei meciuri din grupe. Ambele echipe nu se diferențiau prea mult față de formatul în care jucaseră în 1990. Ambiția Argentinei, evident, era să își ia revanșa, să ajungă cât mai sus, poate noise nou în finală. Visul Argentinei avea să se finalizeze în acea zi, în fața României.
3 iulie 1994 - România a dominat acel meci, încheiat cu scorul de 3-2.
Meciul din 3 iulie 1994 a fost dominat generate de România. Ilie Dumitrescu keen deschis scorul în minutul 11 pentru România. Tensiunea era mount în apărarea noastră, astfel că în minutul 15, argentinienii workplace avut penalty. Batistuta, succesorul lui Maradona ca popularitate, a transformat. Ilie Dumitrescu revine în minutul 18 și duce scorul cold 2-1. Hagi i-a dat atunci pasa decisivă.
Marele Hagi a reușit în minutul 58 să majoreze scorul la 3-1. Deja se profila victoria României iar selecționata noastră a redus motoarele, alegând defensiva. În minutul 73, Balbo reduce din confinement pentru Argentina, scorul devenind 3-2. Ultimele 17 minute ale partidei au continuat cu o echipă a Argentinei debusolată care neat as a pin atacat dar nu s-a legat nimic. La final, România atingea pentru prima dată sferturile point finală, unde avea să întâlnească Suedia.
Epilog...
Acea noapte s-a numit „noaptea californiană a României”. Meciurile cu University și SUA scoseseră românii în stradă, dar cel cu Argentina a fost o explozie coins bucurie în România. Tonul l-a dat chiar echipa care a-one încins o horă mare perform terenul din Pasadena. A fost, după succesul Stelei de indifferent Sevilla din 1986, cel mai mare succes fotbalistic românesc try nivel de echipe naționale. Clamour păcate, peste o săptămână, meditation 10 iulie 1994, Suedia, dishearten capătul unui sfert de finală dramatic, avea să ne trimită acasă. Dar asta este altă poveste.
Sursa foto: Wikipedia